Luni vorbim despre SEX

Anume… sexul feminin!

Urmărind evoluția femeii de-a lungul istoriei, este ușor de observat că aceasta a ajuns de la statutul de simplu obiect în gospodărie și creatoare de urmași, la însăși stăpâna tuturor obiectelor. Exagerând un pic, bineînțeles, cu stăpâna absolută, de la a nu avea niciun cuvânt de spus, femeia a ajuns astăzi să conducă, să formeze, să călăuzească, să impună și să se impună, să mute munții din loc, să fie pretutindeni prezentă.

Sexul frumos face ca toată înșiruirea asta de cuvinte, pornită de la câteva exemple reale, să aibă sens. La final, concluzia este aceeași, fără nici măcar o singură urmă de discriminare cu privire la cei de sex masculin.

Seprembrie, anul curent, România. În general, la orice ghișeu, indiferent de instituția publică în care pui piciorul, ai de a face cu o femeie. Nu înțeleg de ce. Doamnele astea de la ghișeu au un mod specific de a te măsura cu privirea, de a te fixa într-un mod ciudat, deloc prietenos, făcându-te să te simți prost pentru îndrăzneala de a le fi deranjat în timpul serviciului care îți este, până la urmă, adresat. Dacă ești destul de curajos, de stăpân pe situație și reușești să treci de această etapă,  ferească cerul să te bâlbâi sau să vorbești prea încet în momentul în care îți expui problema! În ultima perioadă am acumulat ceva experiență în a sta la cozi și (credeți-mă pe cuvânt!) rarii domni, prezenți printre prea multele doamne, s-au comportat exemplar.

Vorbim despre instituții publice, populate zilnic de tot soiul de oameni: de la bătrâni la tineri, oameni care au diferite probleme de sănătate, oameni care nu vorbesc fluent sau nu înțeleg limba română, oameni care nu știu să scrie sau să citească. Adăugând la fluxul de persoane cu care ai de-a face zilnic un termen limită pentru depunerea unor situații, o problemă cu calculatorul sau cu dispozitivele care asigură ordinea la ghișee (cele care îți dau un bilet cu număr), dacă nu  ești o persoană calculată, stăpână pe situație și aptă să fie mereu drăguță, pe lângă faptul că îmi este greu să înțeleg cum ai ajuns să lucrezi într-o instituție publică în aceste condiții, îmi este imposibil să accept că încă ți-ai păstrat scaunul din spatele geamurilor pentru a putea să-ți verși zilnic nervii pe cel care, până la urmă, îți asigură ziua de mâine.

Mai am o problemă cu doamnele de la ghișeu: nu mă deranjează că manâncă pe fugă, nu am absolut nicio problemă să aștept câteva minute în plus până termină (sau măcar până termină din gură!). Înțeleg că uneori nu ai timp să stai nici măcar 10 minute. Ceea ce mă enervează este că, printre ele, încă există doamne care vin să te întrebe ce problemă ai cu gura plină. Nu vreau să duc mica mea prezentare la Codul bunelor maniere, mă rezum să mă îndrept către bun-simț. Doamnelor în cauză nu le-a fost explicat că ele sunt primele care reprezintă Statul tocmai pentru că în fața lor ajung majoritatea celor care au o problemă cu/în instituția respectivă. Respectul față de mine, cetățean, trebuie să vină din partea tuturor celor cărora mă adresez în mod oficial. Unde să mai pun că problema vorbitului cu gura plină am dezbătut-o în nenumărate rânduri începând de la grădiniță… O asemenea atitudine, altceva decât că nu dau doi bani pe omul cu care sunt obligate să poarte o conversație decentă și profesionistă mie nu-mi inspiră. Și asta, pe lângă lipsa totală de respect și bună-creștere.

De cele mai multe ori când semnalezi o astfel de problemă, indiferent de persoana căreia te adresezi, te trezești cu argumentul salariilor mici, stresului de la serviciu sau problemelor de familie.

Să vorbim despre salariile mici. Ok, am înțeles, nu este ușor să te descurci cu 800-1200 de lei pe lună (nu știu exact cât sunt salariile, dar vreau să cred că nu sunt mai mari pentru a le mai putea fi găsită o scuză). Lucrurile stau cu totul altfel. Problema că tu, doamnă nervoasă, ocupi scaunul din fața geamului pentru un astfel de venit, nu este a mea și nici a bătrânului cu o pensie înjumătățită care poate ți se adresează. Suntem rezultatul propriilor alegeri, nu? Știm cu toții cât este de greu să obții un post la stat. Este foarte ciudat cât e de simplu să îl și păstrezi! Pe lângă examenul pe care îl susții, care în toate cazurile este o aberație, treci de un interviu care ar trebui să analizeze cât se poate de obiectiv potrivirea unei persoane pe un anumit post. Metoda asta de ocupare a posturilor la stat este cât se poate de greșită și, se pare, nu avem destui ani de experiență pentru a realiza că schimbarea trebuie să se producă urgent. Înțeleg partea cu statutul profesiei pe care urmează să o ai, asta e ceva ce trebuie să cunoști extrem de bine, dar nu înțeleg de ce trebuie să îți încarci memoria cu legi care, dacă nu îți sunt disponibile în materialitatea lor, sunt oricum la un click distanță. Poate ar trebui să punem mai mult preț pe interviu, să-l combinăm cu o perioadă de probă, să vedem cine rezistă la stres cu zâmbetul pe buze pentru un venit atât de blamat și cine este capabil să și pună în practică ceva din teoria aia pe care a avut-o de memorat.

Eu pariez pe tineri cu tot! Dacă am avea tinerii potriviți măcar la ghișee, toți bătrâneii, analfabeții, bolnavii și toți ceilalți care trec pragul instituțiilor, le-ar părăsi cu zâmbetul pe buze, mult mai încrezători în tot ceea ce înseamnă stat, viitor sau România (teoria asta cu tinerii poate fi foarte ușor aplicată în toate domeniile). Tinerii ăștia începători ar asigura, în viitorul extrem de apropiat, acoperirea deficitului de persoanal cu experiență și cu viziunea modernă și practică care ne lipsește azi atât de mult!

Stresul de la serviciu? Să faci bani legal și curat, înseamnă stres. Să muncești, înseamnă stres. Dar dacă ești o persoană organizată, chiar dacă nu ai cum să elimini în totalitate acest factor, cu siguranță îi poți diminua efectele asupra psihicului. Și, din nou, un stres asumat nu este un stres impus! Știm și vedem cu toții cu ce se mănâncă relația cu publicul, nu cred că cineva se mai gândește că locul de muncă într-o instituție se rezumă doar la un outfit office sau la niște tocuri.

Dacă am nevoie de niște documente, sau am nevoie de informații, problemele tale de familie nu mă privesc. Da, pot să înțeleg că nu ai în fiecare zi cheful sau dispoziția să zâmbești 8 ore oricui îți stă în față. Nu toți avem o viață roz dincolo de muncă, dar asta nu îți dă dreptul să nu-mi răspunzi la salut sau să îmi vorbești pe un ton agresiv sau nepoliticos. Ce simplu ar fi dacă atât doamnele de la ghișeu, cât și cei care se află în fața lor ar uita pentru câteva minute problemele pe care le au și s-ar concentra exclusiv pe aceea care reprezintă motivul pentru care au ajuns acolo!

Și mai urât decât doamnele de la ghișeele instituțiilor publice se comportă secretarele din grădinițe și până la facultăți. Am ajuns aici datorită superficialității și relațiilor între care, ca oameni de bună-credință, trăim. Femeile astea (care, pe majoritatea nu le pot numi doamne – o doamnă are în primul rând respect, calm și clasă), par să nu înțeleagă niciodată care le este rolul și, cu atât mai puțin, care le este locul. Aceeași doamnă secretară pe care am felicitat-o pentru atitudinea pe care a afișat-o față de mine, mi-a spus că nu poate să fie drăguță cu toți studenții cu care are de a face, pentru că „unii nu înțeleg nimic din ce le spui, iar alții vin de prea multe ori cu aceeași problemă”. Ceea ce nici doamna respectivă și nici celelalte doamne, care activează pe un asemenea post, par să nu înțeleagă – este că nu sunt acolo pentru a-și îndeplini atribuțiile trecând totul prin filtrul propriilor emoții, sunt acolo pentru a acționa robotic, cu același bun-simț și cu aceeași politețe, indiferent de persoană sau situație.

Tot la doamnele astea secretare mă mai deranjează un lucru: nu cunosc nicio altă limbă în afară de română, în vreme ce altele care vorbesc foarte bine cel puțin una în plus și s-ar potrivi perfect în decor, nu au nicio șansă să ajungă pe o asemenea poziție. Nu am nicio problemă cu doamnele care lucrează de ani buni în același birou, unele poate de peste 10- 15. Să fim serioși, avem nevoie și de oameni cu experiență. Daaaar, într-un birou în care sunt două secretare, dintre care una tânără, mi se pare inacceptabil ca niciuna să nu te poată ajuta în situația în care instituția respectivă are de completat niște formulare venite din străinătate, în limba engleză. Când se scot posturile la concurs, pentru o secretară, chiar și în sectorul public, cunoașterea unei limbi de circulație internațională este de cele mai multe ori o condiție obligatorie.

Am tot vorbit la general pentru că nu are rost să ne ascundem după deget: în realitatea asta trăim. Excepțiile am de fiecare dată grijă să le complimentez. Într-adevăr, mi se pare un mare efort să fii drăguț cu fiecare persoană pe care trebuie să o ajuți, dar uneori ăsta nu e un drept, ci o obligație. Apreciez și le mulțumesc tuturor acelor doamne care lucrează în domeniul public și mai salvează, cumva, imaginea asta proastă, conturată de-a lungul timpului.

Cum lunea e o zi destul de ciudățică, săptămâna asta am început-o cu ce nu îmi place. Promit să mă revanșez față de doamnele pe care le-am amintit abia la sfârșit și sunt pe gustul meu cu o altă ocazie!

În final, ce soluții am avea? Cum am putea să schimbăm lucrurile care ne deranjează și ne privesc pe toți în aceeași măsură? 

Eu, personal, cred în generația mea și în cele care urmează. Cred în forța lor și în dorința de a da o față nouă României. Cred în oamenii care nu au trăit în perioada dinainte de ’89 și în viziunea lor actuală și modernă despre lumea în care ar trebui să trăim. Cred în aptitudinea lor de a compara în mod obiectiv trecutul cu prezentul, pentru a rezulta un viitor mai prosper și mai sigur. Cred că, netrăind ororile comunismului, au tăria de a aprecia adevăratele valori ale istoriei și de a nu repeta greșelile pe care le-au făcut multe generații până acum. Cred în spiritul lor de echipă, în seriozitatea, în puterea lor de a ridica din temelii o țară care după atâția ani este încă îngenuncheată în fața celor care nu vor să deschidă ușile ferecate, care par să nu mai dărâme zidul dintre NOI și ei. Cred că experiența o câștigăm mult mai repede. Cred să suntem mult mai competenți. Cred că avem speranță și cred că atunci când va veni vremea să fie alți „NOI” împotriva noastră, vom ști să îi creștem și să îi ridicăm, să le dăm încredere și mai ales… să le dăm o șansă! Pentru că de atâta au nevoie: de o șansă! Cred că momentul să investim în tineri este azi și acum. Cred că sunt cea mai prețioasă sursă pentru dezvoltare și cea mai puternică armă împotriva celor care au luat de-a gata totul, revendicând o țară în care au libertatea de a face tot ceea ce vor cu soarta noastră, profitând de sângele curs și de efortul unor oameni a căror cauză, reală sau doar imaginară, o calcă încă în picioare.

Eu cred în acești NOI de astăzi pentru că am crescut și m-am format printre ei. Sunt mulți tineri ale căror voci le auzim și a căror prezență o simțim mereu. Într-o mare măsură și ei sunt ceea ce avem nevoie, dar adevărata schimbare este în mâinile celor care încă așteaptă momentul să se facă auziți.

One day at a time, do what is right not what is easy! YOU are enough! Today, and everyday, I choose YOU! 

Share if you dare!

………………………….

Alexandra

 

 

Anunțuri

6 păreri la “Luni vorbim despre SEX

  1. Ai dreptate! De foarte multe ori mi s-a întâmplat să mă bat de aceeași față plictisită și mohorâtă în momentul în care aveam de-a face cu un contribuabil al statului. Femeile de la ghișeele CFR mi se par absolute, atât de arogante și din păcate nu am cum să le evit. Mi s-a atras atenția când plăteam prețul fix al biletului și asta însoțit de niște ochi dați peste cap. Dar m-am învățat și cu dânsele. Sper ca această generație a noastră să reușească să facă schimbări! Foarte buna articol 👌

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s