Școala românească – azi, cea mai mare crescătorie de oi din România

În 12 ani, zi de zi, pui câte o „cărămidă” la cutia în care vei trăi pentru tot restul vieții. În 12 ani, zi de zi, înveți să trăiești între limitele impuse de niște străini care au uitat complet că au fost cândva elevi în aceleași bănci în care ești și tu. În 12 ani, zi de zi, înveți cum să te integrezi cât mai bine în mulțime, cum să accepți că tot ceea ce ți se servește este absolut adevărat și absolut necesar pentru tine. În 12 ani, zi de zi, înveți cum să suprimi orice manifestare creativă, orice idee inovatoare pentru a putea fi încadrat în profilul absolventului cu diplomă de BAC.

Timp de 12 ani, zi de zi, înveți cum să fii oaia perfectă. Și BAC-ul este examenul care certifică calificativul tău de Experimentat în spiritul de turmă. Trist. Și nu faptul că trăim în România dă toată ecuația asta, în care viitorul – viața de după atâta școală – este necunoscuta, cu totul peste cap.

Gândind retrospectiv, clasele I-IV sunt un fel de acomodare între grădiniță și intrarea cu adevărat în business. La 6-10 ani, încă nu ești scârbit de tot ceea ce ți se impune, ba chiar îți accepți cu o anumită doză de plăcere statutul de școlar, de la făcutul ghiozdanului și a temelor, până la trezitul la ora 7 dimineața. În această perioadă a vieții, încă ești (aparent!) liber, ai tot timpul din lume pentru joacă și, ca bonus, înveți lucrurile elementare care te ajută cu adevărat în viață: cum să socotești cât rest mai trebuie să primești de la tanti care vinde la ABC, cum să îți numeri singur banii din pușculiță, cum să citești toate cuvintele din lume, un pic de limbă străină, un pic de istorie și geografie, ceva științe interesante și cum să scrii frumos.

În ciclul primar ești destul de mare să îți faci singur prieteni și încet-încet să descoperi care sunt oamenii cu care rezonezi cel mai bine. Doamna învățătoare te lasă să desenezi, să pictezi, să cânți, să alergi… de asta doamna rămâne cea mai iubită dintre toate cele care vor avea șansa să te învețe ceva. La modul general, doamna nu te bate, te înțelege, te pupă când te lovești și are grijă să îți creeze un ambient familial, în care tu să te simți în siguranță, înțeles și iubit. În clasa ideală, doamna îți permite să fii diferit, să faci singur alegeri – bune sau rele – și să nu fii judecat în funcție de ele.

Astăzi, de la începutul clasei a V-a, începi să primești instructajul pentru a deveni o oaie în adevăratul sens al cuvântului.

Eu îmi aduc aminte cu cel mai mare drag de gimnaziu, fiind un caz atât de fericit tocmai pentru că am învățat în primul rând de la oameni și abia mai apoi de la profesori. Un mare plus a fost faptul că am avut cea mai cool dirigintă, care nu a pierdut niciodată din vedere faptul că eram încă niște copii și cel mai simpatic colectiv din lume: din 28 de elevi, nu erau doi cu personalități măcar asemănătoare. Să crești zi de zi într-un mediu cu atât de multe contraste este tot ceea ce ideea de homeschooling nu îți va putea oferi niciodată. În V-VIII, în afară de mate, am primit rareori teme.

Matematica necesită exercițiu pentru a fi înțeleasă, 50 de minute pe zi nefiind suficiente pentru a stăpâni anumite noțiuni. Profu’ de mate era un om foarte amuzant, care știa să ne capteze atenția cu o glumă bună înainte de fiecare problemă de geometrie. Nu cred nici astăzi că există un altul care să deseneze cu mâna liberă figuri mai frumoase.

Doamna noastră de română își împărțea orele astfel încât la fiecare ultima din săptămână să reușim să recapitulăm și să ieșim pe rând la tablă la analiza frazei. Și niciodată nu ne dădea teste din comentariile care trebuiau memorate pentru capacitate. Le repetam împreună, în clasă, fiecare fiind liber să le recitească sau nu acasă. Doamna de română aprecia compunerile originale și când ne exprimam frumos în eseuri, fiecare după talentul lui la a îmbina cuvintele.

De la doamna de istorie am învățat că istoria în sine înseamnă mult mai mult decât ceea ce cuprinde un manual de 100 de pagini, scris cu subiectivitate de autori care au întâietate (din diferite motive) în construirea acestora. Tot de la această doamnă am învățat că o poză face cât o mie de cuvinte, am învățat să iubesc România pentru toți oamenii care au făcut ca trecutul să ne fie cea mai mare lecție de viață și pentru generațiile care vor scrie o nouă filă de istorie. De la dumneaei am învățat că singurul moment în care ești cu adevărat slab este cel în care taci și rămâi pasiv în fața tuturor nedreptăților din jur. Doamna nu ne încuraja să memorăm, ne spunea mereu povești legate de evenimente istorice și ne încuraja să îi răspundem la întrebări cu cuvintele noastre. Încă este profesorul meu de suflet, cel care a contribuit cel mai mult la persoana care sunt astăzi dintre toți cei pe care i-am avut.

Cu geografia am avut o relație deosebită, tocmai pentru că a început cu o dragoste foarte mare și s-a terminat, în clasa a VIII-a, cu o mare dezamăgire. Doamna noastră cu ochi albaștri vorbea cel mai frumos! Ne era drag să o ascultăm, să desenăm planete sau forme de relief și să repetăm capitalele împreună. Destinul a făcut să se mute la o altă școală pe când am ajuns în clasa a VII-a și odată cu ea a plecat și aprecierea mea pentru geografie. Cât de mult contează omul care îți este profesor! Noua profesoară, mai veche de două ori în învățământ decât prima, a fost tot ceea ce nu-mi doream. Diferențele făcute, deși aparent ascunse bine în spatele unor zâmbete false, se simțeau usturător. Nu exista nimic altceva decât stilul ei de predare, harta din manual și metoda ei de a reține termenii. Era tipul de profesor care nu-și lasă antipatiile sau simpatiile față de unii elevi la ușă, înainte de intrarea în clasă.

Știți ce faină poate să fie fizica cu o profesoară care îți desenează pârghia și scripetele și care, pe deasupra, scrie atât de frumos încât ți se pare că ai avea în față pe cineva care te învață caligrafie? Cu doamnele de fizică și chimie făceam experimente de fiecare dată când aveam materialele necesare și întotdeauna, pe lângă că era amuzant și plăcut, abia așteptam să mânuim ustensilele de laborator. Încă niște copii la vârsta aia, acestea erau jucăriile noastre preferate! Mii de scuze pentru paharele Berzelius, eprubetele sparte sau magneții rătăciți pe sub bănci – dar chiar a meritat tot ce ați făcut pentru noi! Ați câștigat, cu fiecare în parte, inima și atenția unor elevi care nu voiau nimic altceva decât să vadă cu adevărat ce înseamnă materia!

Iubesc limba franceză pentru că am avut două profesoare care au știut cum să îi descopere la fiecare oră frumusețea și melodia. Și îmi plac filmele franțuzești pentru că ultima mea profesoară de franceză din generală a avut grijă să îmi noteze niște titluri la sfârșitul caietului de notițe. Iubesc engleza pentru că pe doamna dirigintă o cunosc din clasa a II-a și pentru că profesorii pe care i-am avut și modul în care ei ne structurau orele, atât de departe de tirania din școla de astăzi, mi-au permis să merg la meditații pentru a o stăpâni cât mai bine. Da, limba străină învățată și exersată face cât toate notele de 10 pe linie și toate rezultatele lăudabile și aplaudabile de la clasă. Limba străină rămâne cu tine permanent, oriunde te va duce viața. Comentariile literare sigur vor fi uitate!

În 2007 toată povestea frumoasă cu generala, cu profesorii super și cu toată plăcerea de a merge la școală se termină brusc. De undeva de sus, am căzut într-o groapă imensă, întunecată, din care ai toate șansele să nu mai ieși dacă nu depui tot efortul să îți imaginezi că ești undeva deasupra ei, privind tot ce se întâmplă în jurul tău de acolo. Din clasa a IX-a și până la final de a XII-a am mers la școală doar de dragul colectivului, a dirigintelui și a celor două profesoare care în cele câteva ore pe săptămână în care ne întâlneam, mai reușeau să salveze din nepăsarea celorlalți.

Liceul m-a învățat că din 10 profesori, maximum unul dintre ei este dedicat meseriei și făcut pentru a o profesa. În liceu, nimănui nu-i pasă de tine, de potențialul pe care îl ai sau de gradul de ceativitate cu care ești înzestrat. În liceu totul se derulează repede, aproape pe nesimțite, abia când te trezești absolvent dându-ți seama câte pete de mocirlă ți s-au pus pe haina curată cu care au încercat alte zeci de profesori să te scoată din școala generală.

După ce am terminat liceul mi-am dat seama că doamna mea de istorie din generală avea dreptate: notele sunt cu adevărat arma profesorului.

În liceu, nota era moneda de schimb pentru absolut orice: agende, cărți, simpatie, antipatie, participarea la diferite activități, o notă mai bună la teză, un punct în plus la test. Nu degeaba, într-o clasă de 32 de elevi dintre care doar unul, în clasa a IX-a și prea puțini pe parcursul celorlalți 3 ani, au avut sub 10 media la română, jumătate nu au fost capabili să facă de un 5-6 la română la BAC.

Într-un liceu în care oamenii cu adevărat profesori sunt subapreciați și marginalizați, în care totul se bazează pe politic, singurul sentiment pe care ți-l poate lăsa această perioadă este dezgust și dorința de a nu-ți condamna propriul copil la o a doua dezamăgire. Nu vreau să dezvolt mai mult pentru singurul profesor care m-a făcut să am o altă viziune despre viață și care m-a ajutat să înțeleg mai bine tot ceea ce se întâmplă în jurul meu și în speranța că pentru alții sunt numai experiențe frumoase cu această etapă a vieții.

Am început cu aceste exemple pentru a se înțelege că întreaga mea idee despre învățământul românesc este una acuală. Am absolvit liceul și facultatea, am luat și BAC-ul și licența din prima, am atâtea diplome! Valorează 0. Pentru că nu m-au format, nu m-au învățat, ci m-au obligat să memorez și să reproduc.

După 16 ani de școală, visez la o lume ideală în care nu diplomele vor fi relevante, nu ele vor califica potențialul unui om, ci omul în întregul său. Sper la o societate în care școlile și facultățile să fie centre de perfecționare, SAM-uri pentru oamenii care vor să activeze în anumite domenii și care au înclinații pentru anumite meserii.

Vreau să mă trezesc într-o dimineață și să știu că viitorul nostru nu este limitat la ceea ce impune manualul școlar. Vreau să vină o zi în care oamenii care vor vrea să picteze, vor avea unde să picteze și cei care vor să studieze formule, vor avea unde să le studieze.

Istoria, de cele mai multe ori, nu este cea din manuale. Adevărul se pierde puțin câte puțin cu fiecare cuvânt schimbat, inversat, prost interpretat, intenționat denaturat.

Singura istorie veridică și pe care o poți crede 100% este cea care se întâmplă în fața ochilor tăi, cea la care tu însuți ai fost martor. În rest, totul se descompune și se recompune din miile de interpretări.

Dragi părinți, v-ați gândit vreodată că istoria pe care copiii voștri o învață în școli nu este una capabilă să-i pună în fața unui buletin de vot? Actualitatea are o rădăcină atât de bine înfiptă în istorie, cine face vreun efort să ajungă la sămânța din care s-au format sutele astea de crengi? La 18 ani, cel mai important drept pe care îl dobândești este acela de a contribui la alegerea unui viitor de care depinzi atât tu, cât și cei care se vor naște din tine. Un părinte prost informat sau manipulat are toate șansele să strice un copil deja educat de către școală în spiritul acceptării fără nicio cercetare. Copiii trebuie lăsați să judece gesturi, acțiuni, inacțiuni de unii singuri, fără a fi ghidați către un anumit rezultat logic. Indiferent de alegere, important este ca aceasta să fie una proprie, judecată individual, rezultată din propriile convingeri.

Părinții sunt martorii și complicii muți ai acestui sistem care spală creiere și manipulează, impune spiritul de turmă și lipește bandă adezivă pe buzele tuturor. V-ați gândit vreodată când, scârbit de atâta memorat și de atâtea materii, copilul vostru mai are timp să cerceteze altceva decât ceea ce i se servește intenționat în școală? Când, datorită sistemului de învățământ, mai are timp să se autodezvolte, să își găsească și să își fructifice pasiunile? La urma urmei, pasiunea este singura care te face să lucrezi cu suflet.

Sunt prea mulți care nu știu ce vor să facă în viață sau ce vor să urmeze după liceu. Cum ar putea să știe? Tocmai sistemul de învățământ a avut grijă ca 12 ani, zi de zi, să îl îndepărteze de practic și să îi servească doar teoretic. Școala românească nu îți dă posibilitatea să te descoperi, să te formezi într-un ambient care să te facă apt de o muncă pe care să o practici cu toată dragostea pentru ca mai apoi să fii productiv pentru toți ceilalți.

O altă problemă sunt notele. Pe parcursul anilor de școală, singura motivație a ta pentru a deschide o carte este nota de care depinzi pentru a trece clasa sau pentru a-ți mulțumi părinții. Tot notele pentru care înveți sunt cele care te ajută să intri la facultate. Deloc relevante în a te caracteriza, ele stau la baza judecății tuturor celor cu care ai de-a face. Tot ceea ce contează este că ai un 10 în catalog la limba română, cu toate că tu nu scrii corect gramatical. Ai luat un 10 la istorie pentru un proiect care de cele mai multe ori este copiat sau ai luat un 9 pentru că ai muncit prea mult, este prea bine făcut și profesorul consideră că, cu cea mai mare siguranță, este tot copiat.

După mine, oile perfecte sunt elevii cu 10 pe linie. 10 pe linie luat cu muncă și tocit, stat cu nasul în cărți zi de zi, 24/24 dacă se poate, supus tuturor și gata să rețină absolut tot ce i se cere. Dacă devii un elev de 10 pe linie și muncești pentru 10 pe linie, devii automat un inapt în ceea ce privește construirea propriei scări. Ești incapabil de a vedea peste zid. Ai tu un mare potențial în a mânca și ceea ce nu îți place (asta ca să nu folosesc un cuvânt urât), dar nu ești deloc capabil să gândești singur, să ai o opinie proprie. Și pariez că ai printre colegii chiulangii sau amenințați de corigență, unii care la anumite materii te bagă în buzunar, doar că ei sunt rebelii care nu-și dau interesul, cei pe care nimeni nu-i ia în seamă cu toate că pot mult mai mult decât sunt conștienți. Nu că aș încuraja chiulitul de la ore, dar nici presiunea asta psihică nu mi se pare prea bună pentru libertatea în gândire. Nu cred nici că un elev poate excela la o gamă atât de variată de obiecte de studiu. Trebuie să fie ceva cu un minus, oricât de mic ar fi el.

O să susțin întotdeauna că BAC-ul este cea mai mare prostie pe care a putut-o inventa o mână de oameni care au uitat total că au fost elevi.

Bacalaureatul este primul motiv pentru care întreaga activitate școlară este plasată între două mari directive: prima probă și cea de a treia. Indiferent de înclinațiile tale, ești testat obligatoriu din cele trei materii care le sunt favorabile numai unora, prea puțini, dintre elevi.

Cititul este important din nenumărate puncte de vedere. Dar, să fim serioși, cum nu tuturor le place matematica, așa nu toți au o pasiune pentru citit. Nu toți înțeleg sau apreciază figurile de stil. Pe cine interesează asta? De zeci de ani, pe nimeni. S-au perindat, poate, sute de foști elevi prin fața Legii educației și nici măcar unul nu a fost în stare să spună STOP! Parcă după ce depășim unele etape ale vieții, uităm definitiv că am trecut prin ele.

Mai mult decât atât, toate examenele din țara asta au fost inventate de oameni care nu le-au susținut pentru a le testa și care nici măcar atunci când le-au impus, nu erau capabili să le treacă. Cum ai putea să crezi într-o astfel de notare sau să judeci un copil după performanța de la BAC?

Nu-i poți impune unui elev să citească Bacovia sau Ion Barbu. Indiferent de vârstă, copilul are capacitatea de a întinde mâna către ceea ce-i place. Programa asta școlară și tot sistemul de învățământ este exact același lucru cu a-i pune în față copilului tău, zi de zi, un fel de mâncare pe care îl detestă. La un moment dat o va da afară! În condițiile astea, nu văd de ce ne mirăm atât de tare că la BAC se copiază. De ce ai învăța ceva ce ai ajuns să urăști deja? Pe cine interesează caracterizarea lui Felix când pe tine nu te-a convins Enigma Otiliei după primele pagini? Sau, poate că nu îți place Eminescu. O fi el cel mai mare poet român, dar eu una nu dau Oglinda oarbă a lui Gellu Naum pe întreaga lui colecție de poezii.

Ani la rândul, foști elevi și studenți au devenit profesori, învățători, parlamentari sau miniștri. Toți au luptat pentru note și mai ales pentru diplomele cu care și-au încheiat pregătirea. Câți s-au gândit să schimbe din interior ceea ce nu le plăcea la vârsta gimnaziului, liceului sau facultății? Câți încurajează elevii și studenții să se revolte împotriva modului în care li se impune o educație pe bandă de fabrică și câți dintre ei au curajul să se detașeze de programă și să predea cu adevărat o lecție unui copil?

Probabil este greu să accepți ca profesor că ai în față la fel de multe idei contrare alor tale câte fețe dezorientate de copil, dar sigur nu este imposibil. Hai să acceptăm originalitatea fiecăruia, adevărul absolut că nu toți vor avea un drum la fel de ușor în viață și să notăm lupta fiecăruia de a se integra într-o societate care își leagă absolut toate standardele de niște foi de hârtie, cu toate că nu face nimic împotriva tăierilor masive ale pădurilor noastre.

Până la societatea ideală, voi, profesorii… dați-ne aer proaspăt, construiți uși și ferestre pentru noi, creșteți-ne în așa fel încât tot ceea ce vom reuși să facem când vom fi mari să se datoreze și efortului vostru. Munciți pentru noi și mai apoi pentru voi, pentru că ați ales să practicați meseria care stă la baza tuturor istoriilor, evoluțiilor și revoluțiilor.

Nu ne-am născut păsări, dar școala este cea care poate construi aripi. Chiar dacă până astăzi a încercat din răsputeri să transforme niște copii în cârtițe, încă mai există șanse ca cineva să încheie perioada asta infinită de tranziție și să treacă direct de la antichitatea din sistemul actual, cel puțin la o epocă modernă…

„Cineva”-ul ăsta este un singular care cuprinde sute de mii de elevi și studenți care vor în tăcere altceva. Într-o zi, un profesor împreună cu clasa lui vor conduce o adevărată revoluție. Și va fi singura care va doborî fără arme sau mineri un mare „monstru”.

Azi și întotdeauna, învață ce îți place, citește ce îți place, fă ce te face fericit și niciodată să nu rămâi fără încrederea că poți să te ridici și singur. Într-o lume care profită de fiecare secundă de nesiguranță, ești cu un pas mai aproape de schimbare și de adevărata ta variantă prin simplul fapt că ai în sânge rebeliunea și siguranța că tu nu o să mai taci și nu o să mai accepți pasiv tot răul niciodată.

Share if you dare!

…………………………..

Alexandra

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

2 păreri la “Școala românească – azi, cea mai mare crescătorie de oi din România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s