Dor de Crăciun…

De Crăciun, mor de dor!

Mi-e dor de copilărie, de sentimentele pe care le aveam în ajun, de familia mare și de gălăgia care era atunci în casă.

Mi-e dor de prietenii mei, care erau toți în același loc, în același orăşel liniștit, împodobit modest de sărbătoare.

Mi-e dor de zăpada care îmi era până la genunchi, de oamenii de zăpadă din părculeţ, de copiii care se dădeau pe derdeluș și de bradul de Crăciun pe care îl împodobeam în curte.

Mi-e dor să îl aștept pe Moș Crăciun, convinsă că există, să adorm cu greu gândindu-mă la ce voi găsi sub brad a doua zi.

Mi-e dor de mirosul de rășină, de bomboanele cu jeleu care nu mi-au plăcut niciodată și mi-e dor să găsesc pe covor țepi de la brad.

Mi-e dor de colindători, de colindele pe care le punea tata la casetofon, de caseta cu „Poveștile bunicilor” pe care o ascultam de fiecare dată de Crăciun și de „Fetița cu chibrituri”.

Mi-e dor să ies afară cu buzunarele pline de bomboane de pom și să fac schimb cu prietenii mei în fața blocului.

Mi-e dor să merg acasă plină de zăpadă, înghețată la picioare, iar mama să-mi scuture hainele cu o mănușă pe casa scării.

Mi-e dor de mirosul de mâncare din curte, de brazii împodobiți care se vedeau prin geamuri, de beculeţele de pe balcon și de Moș Crăciun care urca în fiecare an, pe scară, la noi în cameră.

Mi-e dor de toate. Și de toți. Mai ales de toți cei pe care nu i-am mai văzut și cu care sărbătoresc, sufletește, în fiecare an. De toto, de Lucian… dar anul ăsta, cel mai dor îmi e de tata… tata, care iubea Crăciunul mai mult decât îl iubește orice copil de pe pământ. Și va trebui să mă obișnuiesc cu gândul că tot de anul ăsta, mi-e dor și îmi va fi dor mereu și de Alex.

Ciudat. Când eram copil, mă grăbeam să cresc și parcă nu mai trecea timpul. Atunci, muream de nerăbdare să fiu mare. Acum, mor de dor să mai fiu copil.

Pentru Crăciun și pentru anul care vine, nu vreau nimic altceva decât sănătate pentru toți cei pe care îi iubesc și toți cei mai dragi ai lor. Și o pijama cu unicorni pentru Mălina. Și muuuuultă zăpadă pentru cel care m-a făcut să iubesc iarna. Și… poate pentru mine câteva cărți noi.

Sper că nu cer prea mult, pentru că în anul care vine nu vreau să mai pierd pe nimeni. Mi-e destul cât mor de dor.

Crăciun fericit, cu miros de mandarine și de prăjitură cu măr tuturor!

Până data viitoare, share if you dare!

[P.S. Mulți pupici și multe îmbrățișări celor care m-au citit de fiecare dată și celor care m-au încurajat toată perioada asta să scriu. Vă iubesc pe toți, pe fiecare în parte.]

………………………….
Ale

Anunțuri

România… să ne ierți.

Draga mea… mi-e dor de tine!

Mi-e dor de ceva ce nu am cunoscut cu propriile-mi simțuri. Mi-e dor de ceva ce mi-a fost plantat în suflet cu atâta dragoste și mândrie pe băncile școlii. Mi-e dor de cineva care s-a ridicat glorioasă din oriecare înfrângere și din orice noroi. Mi-e dor de cea care cu genunchii loviți și însângerați a continuat să dea viitorului oameni de valoare. Mi-e dor! Și mi-e un dor surd, mut și zadarnic.

Românie dragă, mi-e dor de tine! Mi-e dor de cea care a umplut Piața Universității și a zguduit din temelii un sistem care avea mari șanse să ne înghită pe toți, zi de zi, puțin câte puțin.

Acum ai îmbătrânit, Românie dragă… ești obosită și tu de câte lovituri primești de la propriii tăi copii. De la cei care ar trebui să te apere în momentele în care, pentru a nu știu câta oară în istorie, riști să fii din nou pusă la pământ, când aveai în fața ta o șansă atât de mare spre altceva…

Noi suntem niște leneși, țară dragă. Ne temem prea tare de vânt, de ploaie sau de frig ca să ieșim din case pentru a-ți da o mână de ajutor.

Știu. Încă îți plângi morții și regreți că au plecat prea repede și mult prea în zadar. Și mai știu că blestemi toți anii de închisoare în care ți s-au jertfit fiii pentru a câștiga dreptul de a-și spune liber părerea. Noi ne batem joc de tine. Ne batem joc de ei. De toți și de toate. Pentru că nu ne-a pus nimeni bandă la gură și nici cheie la gât. Noi nu înțelegem jerfa sufletelor și minților căzute pradă celor care te voiau în genunchi.

Suntem tineri. Nu am învățat pe pielea noastră prețul sacrificiului. De asta așteptăm pasivi o minune, judecând superficial prezentul tău. Noi suntem cei care comentăm de pe banca de rezerve de la marginea terenului cartonașele roșii, fără a avea curajul să cerem o schimbare.

Timpul nostru se măsoară în GB consumați și nu în minutele pe care le mai are de trăit un copil infectat cu boli din spitalele care ar trebui să îl vindece. Timpul nostru este mult prea prețios pentru a fi consumat făcând lucruri inutile, cum ar fi mersul la vot, pentru că noi nu știm cum este să fii nevoit să-ți ascunzi preferințele politice și întregul vis pe care l-ai avea pentru țara ta, ca să nu încalci o lege.

Suntem tineri. Și te-am trădat, Românie. Tot noi, cei care am ieșit în stradă. De data asta am stat acasă pentru că a bătut vântul. Pe străzile goale, printre copaci, prin secțiile de votare.

Acum nu ne mai rămâne decât să plecăm în alte țări pentru că tu ești din nou în genunchii tăi însângerați și cu hainele rupte. Plecăm, tineri fiind, pentru că tu nu ne oferi nimic, iar pe noi, ai văzut, nu te poți baza. Suntem lași, cârcotași, plângăcioși, leneși și nu te iubim deloc. Ăștia suntem noi, tinerii tăi, viitorul tău.

Iartă-ne, Românie, pentru tot ce ți se fură, pentru tot ce ți se aruncă și pentru tot ce vei culege în urma noastră. Noi plecăm oricum, tu să rămâi în noroi, cu morții și viii tăi chinuiți datorită absenței noastre.

Iartă-ne, Românie! Suntem tineri și manipulați de mărețele noastre țeluri care sunt mult prea departe de a fi posibile aici, între granițele tale. Nici măcar nu am vrea să le atingem între munții, dealurile și câmpiile tale minunate.

Pentru anii care vin, îți doresc să fii puternică de una singură, pentru a putea suporta loviturile pe care noi le vom privi la fel de tăcuți și nemișcați. Îți doresc să-ți fie stinse durerea și dorul care ard după cei care ar putea, dar nu vor să te ridice.

Iartă-mă, țară dragă. Iartă-mă pentru tot răul pe care ți l-am făcut în 11 decembrie. Noi, toți cei care nu au gustat din oroarea războaielor, revoluției sau aceea de a avea dragi închiși, omorâți, torturați pentru dreptul pe care îl avem astăzi, plecăm acum capul în fața ta.

Atât putem face. Pentru că, oricum, pentru mai mult nu te poți baza pe noi.

Dare to share?

…………………….

Alexandra