Bărbații sunt exact ca produsele cosmetice pentru demachiere…

Pentru necunoscători, apa micelară este un lichid cu proprietăți „miraculoase” de care noi, femeile, avem nevoie în fiecare seară înainte de culcare. Practic, întregul „miracol” are un singur moment al lui de glorie, în fiecare zi. Da, seara. Înainte de culcare. Asta dacă nu te demachiezi de mai multe ori pe zi…

Până să ajungi să te demachiezi corespunzător și zilnic, trebuie să încerci câteva produse cosmetice diferite, pentru a vedea care se potrivește cel mai bine tipului tău de ten. Unele îți vor usca fața, altele îți vor produce iritații, ba chiar îți pot declanșa o erupție oribilă și nedorită de coșuri.

Să fii femeie e greu. Îți dorești un produs care să usuce doar anumite zone, să hidrateze altele, să ilumineze doar unele și asupra câtorva riduri fine să aibă un efect de estompare, dacă nu e în stare să le înlăture de tot.

Astea fiind punctate, să trecem în revistă tipurile de cosmetice dintre care avem de ales…

Crema demachiantă pentru ten și ochi. În toate cazurile, crema asta o folosești când începi să te demachiezi, fie că e înainte sau după 20 de ani. În general, nu face minuni cu machiajul, nu-l îndepărtează pe cel rezistent la apă, ba chiar te ustură ochii când încerci să scapi de rimel. Cu toate astea, ți se pare cea mai bună cremă demachiantă și rămâi să o folosești o perioadă destul de lungă de timp, chiar dacă nu-ți satisface neapărat nevoile. Problema ascunsă cu produsul ăsta este că, de fapt, poate avea grijă de o singură problemă o dată: fie de ochi, fie de ten. În niciun caz nu le poate face pe ambele în același timp. La un moment dat, te saturi de neplăceri, cauți un alt produs cu care să înlocuiești crema asta care te-a inițiat în ale demachierii și îți spui că următorul va fi deosebit și că nu vei mai rămâne atâta timp la unul care te dezamăgește la fiecare folosire.

Gelul de curățare. După crema aia fină, urmează să încerci un produs mai consistent, cu mai multe proprietăți, pentru că și machiajul tău este mai complex și mai elaborat cu trecerea anilor. Ai speranțe mari de la el, fiind recomandat ca produs matur de îngrijire, cu toate că tu pari încă prea tinerică pentru așa ceva. Gelul de curățare acționează foarte bine la suprafața pielii, are o aromă fresh și o consistență plăcută, creându-se aparența că ar vrea și ar putea să demachieze în profunzime. Problema cu acest gel de curățare este că se poate cumpăra doar în recipiente mici și se folosește extrem de repede. Abia după ce ai făcut o pauză de la folosire, îți dai seama că ți-a lăsat pete pe față, intoleranță la alte cosmetice și nervi. Pentru că ai scos foarte mulți bani din buzunar ca să îl cumperi. Peste timp, rămâi totuși cu sentimentul că poate nu i-ai dat prea multe șanse și că poate trebuia să îl folosești în cantități mai mici, ca să îți ajungă o perioadă mult mai lungă de timp.

Scrub-ul. Machiajul, dacă nu știați, usucă pielea. Lasă cojițe inestetice care nu pot fi îndepărtate decât cu acest scrub. Mai dur, cu particule abrazive, singura modalitate de a fi mulțumită de acest produs este să îl folosești ori înaintea unei creme hidratante, ori înaintea unei măști regeneratoare. Are și el, într-adevăr, un rol important în procesul demacherii, dar se poate trăi la fel de bine și fără. Mecanismul de îndepărtare a pielii uscate poate să fie unul satisfăcător, dar niciodată nu te vei mulțumi cu o piele fină dar iritată sau slab hidratată.

Loțiunea tonică. Loțiunea asta nu face nimic de una singură, ci doar completează sau întărește efectul demachiantului. Altfel spus, pentru a face un produs mai bun, uneori apelezi la un al doilea, care să ajute la îndepărtarea puținelor impurități care rămân după folosirea celorlalte tipuri de produse. Rezultatul este vizibil îmbunătățit, dar să recunoaștem, nu ai întotdeauna timp și nici chef să te mai complici. Pentru o femeie, loțiunea tonică este produsul ăla care există întotdeauna pe raftul din baie, dar rămâne nefolosit și se aruncă de cele mai multe ori inainte de expirare.

Apa micelară. Când te gândești că o apă pe care nici nu te gândeai să o încerci, are atâtea proprietăți și face atâtea lucruri, poți să constați că ai urcat până în vârful piramidei. Pe lângă că are potențial și poate să curețe până și machiajul rezistent la transfer, nici nu irită ochii sau tenul, nu usucă, nu provoacă erupții acneice și nici nu e nevoie de loțiunea tonică pentru a-i termina efcetele. Când descoperi apa micelară, îți dai seama că toate produsele pe care le-ai încercat până la ea au fost simple cosmetice în geanta unei femei care se machiază. Simple mostre. Odată ce ai ajuns la apă micelară, te sfătuiesc să nu mai dai înapoi. Toate celelalte sunt pentru începătoare. Un machiaj bine făcut se îndepărtează cu un produs și mai bine conceput și gândit.

La încheiere, zic să renunțăm la creme, scrub sau loțiune tonică, să ne punem un machiaj rezistent pentru a cărui îndepărtare să avem nevoie de o apă micelară bună. Nu contează că e de la Nivea, Elmiplant, L’Oreal sau Bourjois. Important e să fie apă micelară la bază și în toată esența. Și să fie potrivită pentru nevoile tenului nostru.

Bărbații care trebuie să înțeleagă cum stau lucrurile cu demachierea, au prins ideea. Sper.

Pentru cei care ştiau deja, cu plăcere! Pentru reclama bună sau pentru aia proastă!

Totuși, cu drag pentru toată lumea.

Până data viitoare, share if you dare!

………………………………..

Ale

Iubire. Iubirea mea.

Love breaks my bones and I laugh. – Charles Bukowski

Cei mai mulți cred că unitatea de măsură a iubirii este bătaia inimii. Că intensitatea ei se apreciază în funcție de câte bătăi pe secundă îți poate cauza o strângere de mână sau o privire. Eu cred că se măsoară în dor. În secunde, minute, ore, zile, săptămâni, luni, ani… de dor.

Unii nu cer fericirea deplină, ci doar un strop de bine, o rază din tot soarele care există. Alții cer doar mai puțină suferință, mai puțin gol, fără a dori nimic la schimb și fără a aștepta ca miracolul să se producă.

Astăzi vreau să scriu despre iubire – cel mai înălțător sentiment dintre toate cele care pot fi simțite și, în mod ironic, singurul capabil să îți rupă sufletul în cele mai mici bucățele.

N-o să vorbesc prea mult despre iubirea egoistă, cea pe care o simțim față de persoana lângă care ne dorim să fim, aceea pe care o transformăm inconștient în „ceva-ul nostru”, aceea care nu rămâne nici măcar un „cineva”. Ea este cea mai răspândită formă de a iubi și, de asemenea, cea mai simplă dintre toate.

Vreau să vorbesc despre iubirea adevărată, sursa de fericire, inspirația și liniștea pe care o simți…

… atunci când te trezești dimineața devreme și deschizi fereastra pentru a sta față în față cu aerul rece și proaspăt de iarnă, care te lovește direct în plămâni.

… atunci când nu ai nimic de făcut a doua zi și ai toate orele astea la dispoziția ta, putând să fugi unde vrei.

… atunci când termini o carte pe care ți-ai dorit atât de mult să o citești și pe care ai ținut-o cu atâta drag în mâini zile în șir.

… atunci când în toiul verii nopțile sunt mai scurte și călduroase iar zilele atât de lungi… destul de lungi pentru a face absolut tot ce îți propui la lumină naturală.

… atunci când îți vezi mama pentru prima dată după multe luni.

… atunci când te întâlnești întâmplător cu prieteni vechi, pe care nu i-ai mai văzut de ani buni și constați că sentimentele și prietenia sunt aceleași, fără nicio schimbare.

… atunci când mănânci prăjitura ta preferată cu afine.

… atunci când toamna îți pune la dispoziție în frunzele ei colorate sute de mii de semne de carte dintre care ai libertatea să alegi.

… atunci când afară miroase a iarbă proaspăt tăiată, iar verdele crud te face să simți tinerețe și viață în fiecare parte de os pe care încă te sprijini.

… atunci când cineva poartă un parfum care îți aduce aminte de momente frumoase pe care le legi de acel miros.

… atunci când mănânci pâine proaspătă, caldă.

… atunci când primești un buchet de flori.

… atunci când cerul e senin și poți să privești spectacolul Perseidelor.

… atunci când simți bătaia unui vânt cald și liniștitor.

… atunci când jucătoarea ta preferată de tenis câștigă un turneu.

… atunci când cineva drag își aduce aminte de ziua ta și îți face o urare care îți înseninează toată ziua.

… atunci când afară e noapte și liniște.

… atunci când mănânci înghețată bubble gum cu marshmallows de la Betty Ice.

… atunci când ieși din sala de cinema cu ochii în lacrimi pentru că filmul a fost atât de bun încât te-a făcut să simți că faci parte din el pentru câteva minute.

… atunci când realizezi că toți cei dragi ție sunt liniștiți, sănătoși și fericiți.

… atunci când visezi persoanele de care ți-e atât de dor și pe care nu le mai poți vedea în viața reală.

… atunci când ai tot timpul din lume să faci ce îți dorești, știind că a doua zi nu este una în care trebuie să mergi la muncă.

… atunci când un străin îți zâmbește pe stradă, din pură întâmplare.

… atunci când un copil îți spune că te iubește.

… atunci când adormi auzind greierii cântând și insectele zumzăind în iarbă.

… atunci când sora ta obține o reușită pe care și-a dorit-o foarte mult.

… atunci când cineva se bucură de cadoul pe care l-ai cumpărat.

… atunci când auzi oameni râzând în hohote.

… atunci când cineva te strânge în brațe de dor.

… atunci când oamenii din jurul tău dansează.

… atunci când melodia ta preferată se aude, din senin, la radio.

În fiecare zi mă bucur că am șansa asta, de a avea atâția „atunci”. În prea multe colțuri de pe pământ, lumea se îneacă într-o mare de sânge și de ură. Peste tot există oameni care populează orașele, plimbându-se triști pe străzi, aproape ca niște roboți. De ce ne-am restrânge toată simțirea într-o singură persoană, când întregul univers este la picioarele noastre? Dacă am conștientiza că fiecare zi este o șansă de mult pierdută pentru unii și dorită cu atâta ardoare de către alții, fiecare secundă ar trece și mai frumos, și mai ușor. 

Până data viitoare, share if you dare!

……………………..

Ale

 

 

 

 

 

Ce am mai citit?

La citit, am sărit peste „Minciuni pe canapea”, cartea pe care începusem să o citesc, pentru că am comandat și am mai primit niște cărți cu care îmi doream de prea mult timp să fac cunoștință. Lista ultimelor mele achiziții este destul de lungă și plină de tentații literare. Abia mă abțin să nu încep câte 2-3 cărți în același timp.

Prima carte despre care o să vorbesc este Reconstructing Amelia, de Kimberly McCreight. Pe goodreads.com are un rating de 3.82 din 5, care este unul extrem de bun. Genul: crimă, mister, thriller. Exact ce îmi place să citesc cel mai mult. Dar povestea…

Finalul: previzibil. Fiecare mișcare: previzibilă. 

Recomandările bune pe care le-am găsit despre ea m-au făcut să îmi doresc enorm să o citesc. Povestea este una interesantă, pe care aș eticheta-o ca „dramă”, cu siguranță nu „mister – crimă”.

Amelia este o adolescentă inteligentă, pasionată de lectură, care crește alături de mama ei – avocat Kate Baron – fără a-și fi cunoscut vreodată tatăl. Cele două sunt foarte apropiate, înțelegându-se reciproc în ciuda faptului că Kate lipsește foarte mult de acasă datorită profesiei, Amelia fiind nevoită să petreacă ore întregi singură.

Începutul poveștii este legat de moarte Ameliei, care se presupune că s-a aruncat de pe acoperișul școlii, gest care lasă nenumărate dubii în sufletul lui Kate, care începe să refacă, pas cu pas, viața fiicei sale din ultimele săptămâni. Mesajul anonim pe care în primește în ziua când se întoarce la birou – “AMELIA DIDN’T JUMP” – îi întărește credința că fiica ei nu ar fi avut niciun motiv să își pună capăt zilelor.

Vorbim despre adolescenți, integrarea Ameliei în clubul Magpies, bullying, blogul de „bârfe” gRaCeFULLY și încercarea acestei tinere de a găsi o ieșire din vârtejul în care a fost prinsă.

În cele 382 de pagini am căutat misterul. Nu l-am găsit. Nu m-a ținut cu sufletul la gură, nu am adormit gândindu-mă că ar mai fi trebuit să citesc un capitol pentru că aș fi fost curioasă ce urmează să se întâmple. Mai mult decât atât, Reconstructing Amelia nu merită să fie comparată cu Gone Girl. Mi-au plăcut, în schimb, citatele din Virginia Woolf pe care le folosea Amelia în statusurile de pe Facebook.

Am găsit cartea asta pe okian.ro, librăria mea virtuală preferată din ultima vreme. 

A doua carte despre care o să vorbesc este The girl with all the gifts, de M.R. Carey. Ce m-a convins să o citesc a fost observația Martinei Cole, prezentă pe coperta din spate a cărții: If you only read one novel this year, make sure it’s this one. 

Vreau să precizez de la început că poveștile cu zombie nu s-au regăsit niciodată în cercul meu de interes, cu toate că ador seria Resident Evil, la care m-aș uita la orice oră. Melanie este un copil special, infectat cu Ophiocordyceps, care transformă morții în hungries, trupuri fără viață al căror creier încă mai funcționează, transmițând numai nevoia de a se hrăni. Din câte s-a demonstrat, creierul copiilor de vârsta lui Melanie este doar parțial afectat de acest Ophiocordyceps, ei resimțind doar nevoia de a se hrăni cu trupuri vii, rămânând independenți în gândire, apți de a avea o inteligență proprie.

Miss Justineau este profesoară, angajată de Guvern într-un program experimental cu privire la copiii de felul lui Melanie, aflându-se alături de aceștia într-o bază militară în care toți sunt ținuți în celule izolate, legați de mâini și de picioare de scaune cu rotile în momentul în care sunt transportați, unul câte unul, în sălile de curs. Este, de asemenea, preferata lui Melanie și persoana pe care aceasta o iubește cel mai mult din lume.

Supraviețuitorii din afara bazei militare vor ataca centrul de experimente din nevoia de a-și reface rezervele de alimente, apă și combustibil, singurii care reușeșc să scape fiind Dr. Caldwell – cea care răspunde de experiment, cercetător cu renume, ea încercând să găsească un antidot pentru a pune capăt epidemiei – sergentul Parks și subalternul său Gallagher, Melanie și Miss Justineau. Cartea expune călătoria lor spre Beacon – orașul sau baza pe care ei o consideră salvarea. Cu toate că au pierdut legătura cu acest presupus oraș cu luni bune în urmă…

În ciuda condiției sale, Melanie este capabilă de sentimente nobile față de toți cei care fac parte din grup, ajutându-i și riscând pentru ei, dar și de un autocontrol ieșit din comun. În final, cum Dr. Caldwell însăși remarcă, salvarea omenirii și speranța pentru viitor a fost întotdeauna Melanie, în mâinile acesteia fiind lăsată soarta tuturor celor care mai sunt în viață pe pământ, alături de toate cunoștințele pe care doctorul le-a acumulat în urma ultimelor sale experimente.

Cartea mi-a plăcut foarte mult și o recomand cu tot dragul. Există și un film pe care nu l-am văzut încă (am descoperit după ce am citit cartea) cu același nume: The girl with all the giftscare are o notă bună pe imdb.com: 7,1. Zic că e de văzut. Eu l-am trecut deja pe listă.

Minunăția asta am găsit-o tot pe okian.ro, iar calificativul pe care îl are pe goodreads.ro este de 3,93 din 5. 460 de pagini fantastice, cu adevărat Thrilling și Haunting, hertbreaking precum susțin Guardian și Vogue.

Ultima carte despre care o să vorbesc pe scurt, pentru că am de gând să scriu despre întreaga trilogie, este Fata care s-a jucat cu focul, de Stieg Larsson. Millennium 2.

E thriller, e mister, e tot ce ai nevoie de la o carte polițistă. Și totul se rotește în jurul lui Lisbeth Salander, hackerul meu preferat, cea despre care am mai vorbit în mai multe rânduri. Am mai spus că acest personaj este de departe preferatul meu, fie că vorbim despre filme, fie că vorbim despre cărți.  

O recomand din suflet, de o mie de ori. Cartea asta merită citită pentru fiecare cuvânt, mai ales că autorul ei a murit în condiții misterioase, legate de informațiile care au fost făcute publice de Stieg Larsson în cuprinsul trilogiei.

Aceasta am cumpărat-o din librăria Humanitas, dar poate fi găsită și pe okian.roPe libris.ro, prețul este mult mai bun și transportul gratuit, ca de obicei. 

Momentan citesc #GIRLBOSS, de Sophia Amoruso – directorul și fondatorul Nasty Gal. Părerea mea despre ea, foarte curând, într-un nou articol în care o să scriu despre mai multe cărți pe care sper să reușesc să le citesc.

 

Până data viitoare, spor la savurat miros de lemn din cât mai multe file și… share if you dare! 

………………………

Ale