Cum să îți alegi o gagică ok și cum să fii o doamnă pentru a fi aleasă 

Din lipsă de timp și uneori de lene, am tot amânat momentul să scriu despre un subiect care ocupă o mare parte din analiza mediului în care lucrez. In ultimele luni din viața mea reușesc aproape zilnic să observ comportamentul actual „de mall” al doamnelor voastre. Și trebuie să punctez de la început că nu am cuvinte prea alese și prea frumoase pentru a-l descrie.
Următorul articol este atât un must-read pentru cele care vor să fie catalogate ca doamne sau domnișoare, cât și un ghid pentru a lăsa în urmă un ,,ce femeie ok!” și nu un ,,f***-i…, ce prost crescută!”

Bun. Să încep cu o introducere scurtă, anume premisa problemei cu care ne confruntăm zilnic. Suntem femei și unele dintre noi cheltuim foarte mult pe haine. Asta înseamnă că suntem deseori prezente în mall-uri, în căutarea pantofilor perfecți sau a jeans ilor care să facă magia de a schimba până și un fund plat în ceva mai rotund și mai bombat.

Uneori ne tărâm după noi iubiții, soții, care de plictiseală caută orice masă și orice loc din magazin ca să se așeze, osteniți de goana voastră și de câte sunt nevoiți să țină în brațe, fiind folosiți pe post de cuier mobil. Preferăm curierul care stă să aștepte în fața magazinului și nu pe acela care ocupă un culoar întreg la cabina de probă, apropo. Și femeile care nu au nevoie de aprobarea unui individ de sex opus pentru a investi în ceva.

Personal, cred că înainte să îți duci gagica la altar, testul suprem este să o scoți la cumpărături. În funcție de comportamentul pe care îl are în magazine, îți poți da seama foaaaaarte ușor dacă merită sau nu să aibă o casă în administrare. Exemplific acum.

N-o lua dacă nu-și duce singură hainele din cabină la locul special amenajat pentru a le returna după ce le probează. Știi de ce? Pentru că va face la fel și acasă. Te vei trezi cu pantofi lăsați peste tot, haine prost aranjate și depozitate. Plus că o asemenea atitudine denotă că nu are absolut niciun spirit de observație și că nu îi pasă de ce lasă în urma ei. Încă ceva, nu o lua pentru că nici nu e capabilă să respecte niște reguli nescrise de bun-simț. Ascultă-mă pe mine, știu ce zic.

Înainte să ajungi la cabina de probă, poți observa ceva: toate umerașele sunt îndreptate în aceeași direcție. Dacă tipa ia o haină să se uite și o pune înapoi în sens invers sau în cu totul alt loc, e o fire deloc atentă la detalii. Te vei trezi la un moment dat în situația de a căuta două pahare de șampanie între cele pentru apă sau între oale și farfurii. Sau, sigur nu va fi capabilă  să observe că tocurile ii sunt murdare sau prea roase, rimelul curs sau tușul întins pe la ochi.

Dacă ai o femeie care aruncă pe jos sau calcă în picioare hainele pe care alege să le probeze, redă-i libertatea, te rog! Nu are respect pentru nimic, nu apreciază, plus că are o atitudine mult prea barbară pentru societatea în care trăim și pentru categoria pe care o reprezintă.

Fii atent la următoarele detalii mereu: cum miroase, cum arată și ce fețe rămân în urma ei. Astea sunt lucrurile care spun cele mai multe despre alegerea pe care deja ai făcut-o sau pe care urmează să o faci. O doamnă nu va merge niciodată la cumpărături fără să fie pregătită per total.

Atât pentru bărbați, ca să nu fie nevoiți să fie atenți la prea multe lucruri sau să rețină atâta informație deodată. Pentru femei am următoarele sfaturi:

  1. Crede-mă, orice bluză, helancă sau cămașă poate fi probată fără să fie murdărită cu fond de ten sau alt maglavais pe care îl porți pe față. Rulează-le mai bine, lărgește-le puțin, nu te baza pe faptul că probezi una și cumperi alta după. E o chestie de respect și de bun simț. Mai mult decât atât, e și o chestie de imagine.

  2. Tipul cu care vii n-are niciun rol și nu te poate ajuta cu nimic. Ori îți va spune că îți vine bine pentru că te iubește și nu vrea să te supere, ori pur și simplu nu-i pasă și va face orice să scape mai repede de probat și ținut haine în brațe. Dacă le-ați vedea fețele așteptându-vă, ați înțelege exact ce zic. Totuși, cu plăcere pentru pont.

  3. Nimic nu-i mai enervant decât o haină pusă pe dos pe umeraș.Așa că, dacă nu ești în stare să faci un lucru până la capăt, doar întoarce hainele alea pe față, așa le-ai găsit, nu te obosi cu detaliile care oricum te depășesc.

  4. Eu ador copiii, dar ei nu sunt niște păpuși pe care le poți muta unde vrei, fără nicio problemă. Plus că nu au răbdare să aștepte cuminți până probezi tu 10 articole. Mi se rupe sufletul să-l văd plângând de plictiseală sau epuizare ca să îți satisfaci tu anumite mofturi. Avem on-line. Puii sigur nu înțeleg nevoia ta de a avea dulapul plin. Ar fi mai frumos să stea afară la aer decât în cabinele de probă.

Cam atât, să nu fie prea mult. Deși am exagerat prezentând doar comportamentul extrem ,,de mall”, atitudinea este cam aceeași cu prea mici excepții. Și nimic nu-mi joacă nervii mai mult decât femeile care se cred super dive, poate arată că unele, dar nu sunt în stare să își aibă grijă atât de imagine, cât și de maniere.

Uitați, divelor, că toți pereții au ochi și urechi!

Sper că am enervat rău și am convins că acest model este unul prea fumat, prea greșit și prea des întâlnit.

Dragi bărbați, căutați și apreciați femeile cu adevărat femei.

Până data viitoare, share if you dare!

………………………………….

Ale

Anunțuri

Vocea străzii pentru mine, pentru noi toți

De zile întregi, România fierbe. Fierbe în propriul sânge latin care curge din ce în ce mai repede. Venele și inima care îl pulsează sunt gata să se spargă cu fiecare oră de agonie care ne trece prin fața ochilor.

Mi-e greu să accept că trăim într-un stat condus de oameni. Oameni care au copii, părinți, nepoți, prieteni. Oameni capabili de compasiune, iubire și orice alt sentiment în afară de egoism. Oameni care pot să pună liniștiți capul pe pernă, care pot să se uite mândri în oglindă dimineața. Cu toate că acest substantiv foarte comun, poate prea comun, este ultimul care-i poate caracteriza.

Ca profesor, răspunzi de o clasă de 10-20-30 de elevi. Ca medic, răspunzi de pacienții tăi, care pot fi zeci sau sute. Ca ministru, senator, președinte, ai în mâinile tale soarta a milioane de oameni, milioane de români care au așteptări de la tine. Care și-au pus speranța că nu vei repeta greșelile trecutului și îi vei aduce cu pași mici la „viitorul” pe care și-l imaginează.

În 31 ianuarie/1 februarie, democrația pentru care și-au jertfit familiile toți cei care și-au pus pieptul la bătaie în plină revoluție, a fost călcată grav în picioare de o mână de oameni incapabili să privească dincolo de propriile interese.

Toți cei care au gândit și pus în practică proiectele, au omis un singur element din ecuație: suntem o nație care are rădăcini glorioase, răzbunătoare, nemiloase. Suntem un popor al cărui sânge nu fierbe în zadar în zile negre precum acestea.

Pentru voi e picătura care a umplut paharul. Gestul care a strâns și adus zalele ororilor foarte aproape de oasele noastre. Asta am simțit-o până în măduva spinării, până în creștetul capului și până în vârful degetelor.

Sfidarea are gust de liberate pentru unii și de umilință pentru cei mulți, cei care chiar contează. 

Știu că poate nu ar trebui să folosesc următoarele cuvinte, dar simt nevoia să o fac, pentru că de data asta nu există altă alternativă. O spun și eu, la fel cum au spus-o toți cei care au ieșit aseară în stradă, la -10° pentru mine și pentru noi toți: v-ați pișat pe noi și pe ea ţară! De acolo din clădirea voastră drăguță, care vă protejează cu gratiile ei de mânia celor care s-au săturat să fie călcaţi în picioare.

Mesajul pe care trebuie să îl primiți este următorul: noi nu plecăm de aici, de-ai dracului ce suntem! Rămânem, să vă privim în ochi când veți cădea în gropile săpate cu mâna voastră, unul câte unul. Rămânem aici, să putem vedea cum încet-încet vă va ajunge blestemul întregii Românii!

Strâng în brațe fiecare român care a ieșit să strige durerea tuturor în plină stradă, la minus atâtea grade și la o oră atât de târzie, fără nicio organizare. Acum am primit toți dovada că suntem uniți în cuget și în simțiri, căutându-ne unii pe alții în piețe și parcuri și având, dincolo de asta, convingerea că ne vom găsi! Că vom fi acolo unii pentru ceilalți. 

Suntem generația nouă, care nu a cunoscut cu propriile simțuri greșelile unui sistem care se concentrează numai pe problemele unui grup restrâns de oameni privilegiați. Cei care ne-au râs în față aseară le-au cunoscut. Cu toate astea, vor să ne reîntoarcem la momentul în care poporul va face orice și va risca tot ca să reinstaureze ordinea legitimă în România.

Aștept să se ridice, să iasă în față și să se înscrie în lupta politică toți nebunii care cred în România altfel, în prosperitate și într-un viitor mai sigur. Aștept să îi votez, să îi susțin, să le admir curajul și bunul simț.

Pentru toate astea, pentru momentul în care penalii vor avea lacrimi în ochi și nu un zâmbet ironic pe buze, merită să rămân aici, să pot fi martorul unei scene atât de așteptate de istorie.

P.S. Sper că măcar acum, în al 12-lea ceas, ne-am învățat lecția și data viitoare n-o să ne mai pișăm pe el de vot, având aceeași atitudine pasivă față de grija țării pe care au afișat-o tocmai ăia care ne conduc acum și pentru care atâtea mii de oameni îndură frig, punându-se în fața unui val criminal. Sper că patriotismul și fiorii pe care i-am simțit cu toții aseară să ne însoțească mereu și să nu mai uităm niciodată că și un singur vot, adus lângă alte singure voturi, fac diferența. Prin pasivitatea noastră și noi am fost complici la ceea ce se întâmplă azi. Prin lipsa de maturitate și de respect pentru morții noștri am contribuit și noi la piesa care se joacă acum pe scena politică.

Am pus un mare punct, sper, la toate astea. De azi vorbim! De azi ţipăm! De azi ne gândim unul la celălalt! De azi suntem românii de care țara asta are atâta nevoie! De azi suntem „viitorul” în care au crezut generațiile apuse și elitele care au sperat să ajungă momentul în care noi ne vom face auziți.

Până data viitoare, share if you dare!

……………………………

Alexandra